Putem combina serviciile furnizorilor în diferite moduri pentru a obține funcționalitatea dorită.

În general vom alege varianta cea mai simplă care ne aduce beneficiile maxime în cel mai scurt timp și cât de ieftin posibil.

Pe măsură ce nevoile noastre se schimbă putem rafina rețeta pentru a obține ce dorim.

All-in-One

În acest caz înregistrarea domeniului, abonament de gazduire, backup, asistență tehnică … totul este inclus la câțiva euro lunar și poate fi alegerea potrivită pentru o firmă sau o persoană fizică.

Este varianta cea mai simplă, foarte ieftină … poate fi o soluție bună pentru început însă în timp pot apărea anumite probleme sau situații care sunt deranjante sau îngrijorătoare:

Pentru că în acest scenariu depindem aproape în totalitate de ce știe sau poate să facă furmizorul care la rândul lui e limitat de configurațiile serverelor putem îmbunatați situația doar folosind servicii specializate și configurații indivuduale și customizate exact pentru ce avem nevoie.

Nume Domeniu + DNS

Indiferent de unde cumpărăm numele de domeniu trebuie să avem grijă să nu îl lăsăm să expire.

Furnizorii trimit notificări pe email însă acestea se pot pierde printre multitudinea de mesaje care ne vin zilnic, pot intra in spam și astfel putem pierde numele de domeniu… lucru care surprinzător s-a și întâmplat atât în cazul domeniului google.com cât și al microsoft.com … uneori domeniile pot fi recuperate, alteori pot fi recuperate la prețuri exorbitante și uneori pur și simplu sunt pierdute definitiv.

Odată înregistrat un nume de domeniu el trebuie administrat printr-un serviciu DNS. Acest serviciu indică unde va fi găzduit site-ul web, unde vor ajunge email-urile cât și multe alte setări necesare pentru o funcționare corectă a tuturor celorlalte servicii.